COMUNICAT DE PRESĂ

În data de 31.10.2023 a avut loc Ședința Consiliului Național al Partidului ADER Lege și Ordine la care au participat conducerea executivă centrală, președinții organizațiilor județene, ale sectoarelor și municipiului București, președinți și invitați din organizațiile partidului din Diaspora. În cadrul Ședinței au fost analizate teme referitoare la contextul național și internațional actual, măsuri de dezvoltare organizatorică a partidului și pregătirea pentru participarea la alegerile europarlamentare din anul 2024, precum și împuternicirea echipei de negociere cu alte partide și organizații ale societății civile.

După prezentarea materialelor de către dl. prof. univ. dr. Ioan Gherghina, președintele partidului, prin luările la cuvânt, cei prezenți au făcut referire la activitățile desfășurate până în prezent la nivel central și de către organizațiile județene și din Diaspora. O secvență importantă a discuțiilor s-a referit și la diverse variante de participare la viitoarele alegeri europarlamentare. Liderii din Diaspora, cei județeni și centrali s-au arătat încrezători în forța politică pe care o poate dezvolta partidul pentru viitoarele alegeri, realismul și actualitatea elementelor fundamentale care definesc partidul: adevăr, democrație, educație și reconstrucție bazate pe lege și ordine, dar și demersurile pe care partidul trebuie să le facă pentru o mai bună organizare și reprezentare a interesele cetățenilor români.

Vicepreședinte și Purtător de cuvânt al Partidului ADER – Lege și Ordine

Victor Adrian Crețescu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Sari la bara de unelte