Noul proiect de lege privind drepturile minorităților naționale, un cadru legal pentru posibilitatea restrângerii și reprimării, la nevoie, a minorităților în Ucraina.
Experții Comisiei de la Veneția, în urma unui apel comun al Ungariei și României, au ajuns la concluzia că prevederile legilor ucrainene privind educația, limba și minoritățile contravin acordurilor internaționale privind drepturile omului și nu respectă normele și valorile europene.
Ca urmare a criticilor Comisiei Europene, Guvernul ucrainean a redactat un proiect de lege pe care l-a înaintat Radei Supreme, parlamentul lor, spre aprobare. După cum reiese din nota explicativă la acesta, „acest proiect este îndreptat spre clarificarea criteriilor pe baza cărora vor dezvolta o metodologie de utilizare a limbilor minorităților naționale în comunicarea cu autoritățile și în utilizarea toponimiei în localităţile în care trăiesc în mod tradiţional sau din care este formată o parte semnificativă a populaţiei.” Documentul ar avea ca scop, de asemenea, clarificarea inclusiv a procedurii de determinare a unor astfel de localităţi.
(Nota: La 13 decembrie 2022, Rada Supremă a Ucrainei, a adoptat Legea nr. 8224 privind minoritățile naționale, document care a provocat nemulțumiri la București și nu numai.)
În opinia Partidului ADER-Lege și Ordine în ambele cazuri, se planifică atribuirea responsabilităţii pentru acest lucru guvernului țării, ceea ce este inadmisibil. Drepturile omului și ale minorităților naționale în toate țările europene sunt garantate prin constituțiile țărilor și nu sunt lăsate la îndemâna guvernelor.
În plus, documentul presupune că drepturile și libertățile minorităților naționale pot fi limitate prin lege „în interesul securității naționale, integrității teritoriale și ordinii publice, pentru a preveni tulburările sau infracțiunile, pentru a proteja sănătatea publică, pentru a proteja drepturile și libertățile altor persoane, dacă o astfel de restricţie este necesară în societatea democratică”. Acestă prevedere, așa zis democratică, încalcă grav drepturile rezervate minorităților naționale în Europa și lasă loc larg abuzurilor, care sub astfel de pretexte, pot restrânge drepturile acestora și ar putea justifica măsuri represive împotriva minorităților naționale.
Partidul ADER-Lege și Ordine apreciază că acest proiect de lege este mai restrictiv decât legislația prezentă, nu rezolvă criticile justificate a Comisiei de la Veneția, organismul Comisiei Europene care monitorizează respectarea drepturilor omului și ale minorităților naționale stabilite prin tratate.
Partidul ADER-Lege și Ordine consideră că nimic nu poate justifica, nici măcar războiul nu poate fi un pretext pentru adoptarea unei asemenea legi care încalcă grav drepturile minorităților naționale.
Partidul ADER-Lege și Ordine solicită Ministerului Afacerilor Externe a României să ceară Parlamentului Ucrainean să modifice și să aprobe acest proiect de lege în spiritul literei și valorilor europene, bineînțeles dacă Ucraina dorește să devină o țară membră a Uniunii Europene. România a acordat tot sprijinul material pentru Ucraina și susține accederea acesteia la Uniunea Europeană.
Partidul ADER-Lege și Ordine apreciază că dreptul la respectarea identității culturale și lingvistice trebuie să fie garantat prin Constituția Ucrainei. Pentru a asigura păstrarea patrimoniului cultural și lingvistic al unei minorități naționale, Guvernul Ucrainei trebuie să respecte și să promoveze dreptul românilor la exprimare în limba și cultura lor.
Guvernul Ucrainei trebuie să permită minorităților naționale să participe la procesul decizional la nivel local, regional și național, astfel încât să poată fi reprezentate și să-și exprime interesele.
Guvernul Ucrainean trebuie să respecte dreptul minorităților naționale la educație în limba și cultura lor, astfel încât să poată ajuta la păstrarea identității lor culturale și lingvistice.
Guvernul Ucrainei trebuie să respecte dreptul minorităților naționale la libertate religioasă, astfel încât acestea să poată practica religia lor fără discriminare sau opresiune.
Partidul ADER-Lege și Ordine condamnă ferm măsurile represive recente îndreptate împotriva credincioșilor și preoților, aruncarea lor în lagăre și închisori, pe motivul apartenenței la o anumită credință sau biserică.
Guvernul Ucrainei trebuie să protejeze minoritățile naționale împotriva oricărei forme de discriminare, inclusiv discriminarea în ceea ce privește angajarea, accesul la servicii și acomodarea.
Guvernul Ucrainei trebuie să ia măsuri pentru a proteja minoritățile naționale, în special copiii și femeile, împotriva abuzului, violenței sau exploatării.
Guvernul Ucrainei trebuie să asigure dreptul minorităților naționale la accesul la justiție și la un proces echitabil, astfel încât să poată fi protejați împotriva abuzului și discriminării.
Guvernul Ucrainei ar trebui să asigure dreptul minorităților naționale la libera circulație, astfel încât să poată călători și să se stabilească în orice parte a țării fără teama de discriminare.
În opinia Partidului ADER-Lege și Ordine acestea sunt condiții minime pe care autoritățile ucrainiene trebuie să le îndeplinească astfel încât să poată emite dorința de a fi membru al Uniunii Europene. România, țară a Uniunii Europene îndeplinește aceste condiții, fiind un bun exemplu la nivel european.
Cerem Guvernului Ucrainei trebuie să-și armonizeze legislația cu cea europeană și în acest domeniu al respectării drepturilor rezervate minorităților naționale.
Biroul de presă al Partidului ADER – Lege si Ordine